Dragi studenți, profesori și parteneri ai Universității „George Bacovia”,

Vă urez un călduros „Bine ați venit!” pe pagina oficială a Universității noastre — o comunitate academică modernă, dinamică și profund ancorată în dezvoltarea comunității locale și regionale.
Universitatea „George Bacovia” din Bacău are o tradiție de care suntem mândri, fiind printre primele universități particulare acreditate din România. Astăzi, privim cu încredere spre viitor și adaptăm continuu actul educațional la cerințele unei piețe a muncii în plină transformare. Misiunea noastră centrală este să oferim studenților o pregătire orientată spre practică, dezvoltare de competențe reale, digitalizare și spirit antreprenorial.
Studenții noștri sunt partenerii noștri principali. Ne dorim ca fiecare tânăr care pășește în universitatea noastră să găsească nu doar cursuri de calitate, ci și un dialog deschis cu profesorii, mentorat autentic și oportunități concrete de dezvoltare personală și profesională.
În egală măsură, continuăm să consolidăm puntea dintre universitate și mediul socio-economic. Prin parteneriatele solide cu companiile locale și instituțiile publice, le oferim studenților noștri acces la stagii de practică, proiecte aplicate și o integrare rapidă pe piața muncii.
Vă invit să descoperiți programele noastre de studii de licență și masterat, proiectele pe care le derulăm și să vă alăturați unei comunități în care performanța, inovația și transparența sunt la ele acasă.
Vivat Academia!
Conf. univ. dr. Andrei Octavian Paraschivescu
Rectorul Universității „George Bacovia” din Bacău