REGULAMENT INTERN

 

AL UNIVERSITĂŢII „GEORGE BACOVIA” DIN BACĂU

 

 

 

Consideraţiuni introductive

 

 

         Universitatea „George Bacovia” din Bacău a fost înfiinţată prin Legea nr.237/2002, „ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ”(…)

         Această reglementare juridică reprezintă o recunoaştere a activităţii de peste 10 ani de zile, începută în cadrul Fundaţiei Academice „George Bacovia” de un grup de membri fondatori şi dezvoltată an de an de un colectiv de prestigioşi dascăli ai învăţământului universitar, în colaborare cu personalul didactic auxiliar şi administrativ şi, nu în ultimul rând, de cei peste 11.000 studenţi care au frecventat în această perioadă de timp cursurile învăţământului superior din cadrul Universităţii.

         Prin activitatea instructiv-educativă desfăşurată, precum şi prin manifestaţiile ştiinţifice şi culturale organizate sau la care a participat, Universitatea „George Bacovia” şi-a câştigat un bine meritat prestigiu, nu numai în judeţ ci şi în afara judeţului, şi chiar în afara hotarelor ţării.

         Întreaga activitate a Universităţii „George Bacovia” este subordonată obiectivului principal al existenţei sale, formarea specialiştilor cu o nouă mentalitate şi cu o solidă şi modernă pregătire profesională, atât de necesari în toate domeniile vieţii economice şi sociale, într-o perioadă de radicale transformări impuse de dorinţa românilor de integrare organică în structurile Uniunii Europene.

         Norma juridică de căpătâi care direcţionează activitatea Universităţii „George Bacovia” o constituie CARTA Universităţii, întocmită pe baza Legii învăţământului nr.84/1995, republicată, şi a celorlalte acte normative în materie.

         Potrivit art.9, al.1 din Cartă, pentru perfecta organizare şi funcţionare a tuturor componentelor structurale şi funcţionale sunt necesare cel puţin 12 regulamente, metodologii, coduri, printre care un loc important îl ocupă regulamentul de ordine interioară, sau aşa cum îl defineşte Codul Muncii, regulamentul intern.

 

 

 

 

 

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

 

 

Art.1. Prezentul regulament intern al Universităţii „George Bacovia” se întocmeşte în baza art.257-262 şi a celorlalte dispoziţii din Codul Muncii, aprobat prin Legea nr.53/2003, precum şi a următoarelor norme juridice:

a)     Legea învăţământului nr.84/1995, republicată în 1999 cu modificările şi completările ulterioare;

b)    Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare;

c)     Legea nr.130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă;

d)    Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

e)     Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale;

f)      Carta Universităţii „George Bacovia”;

g)     Contractul colectiv de muncă;

h)     Alte acte normative prin care se stabilesc norme obligatorii în domeniul protecţiei muncii salariaţilor; drepturi şi obligaţii pentru angajaţi şi angajatori.

 

Art.2.(1) Regulamentul intern constituie instrumentul juridic pe baza căruia sunt reglementate în Universitatea „George Bacovia” următoarele:

a)     respectarea principiului nediscriminării şi al combaterii oricăror forme de excluziune socială şi de încălcare a demnităţii umane;

b)    respectarea drepturilor şi obligaţiilor angajatorului şi ale angajaţilor;

c)     asigurarea condiţiilor de muncă, protecţia, igiena şi securitatea muncii;

d)    organizarea timpului de lucru şi de odihnă;

e)     stabilirea de reguli concrete privind disciplina muncii în instituţie;

f)      reguli privind soluţionarea cererilor, propunerilor, sesizărilor şi reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;

g)     abateri disciplinare, sancţiuni aplicabile şi reguli de procedură disciplinară

h)     reguli privind accesul la informaţiile de interes public şi relaţiile cu media;

i)       modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice instituţiei.

(2) Normele stabilite în prezentul regulament se completează cu dispoziţiile legale specifice învăţământului universitar, precum şi cu cele impuse de Statutul personalului didactic, de Codul Muncii şi a altor dispoziţii legale obligatorii.

 

 

CAPITOLUL II.  Reguli privind respectarea principiului

nediscriminării şi al demnităţii umane

 

Art.3. (1) În cadrul relaţiilor de muncă din Universitatea „George Bacovia” se aplică principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii.

(2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de salariaţi, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă sau activitate sindicală, este interzisă.

 

Art.4. (1) Constituie discriminare, orice comportament având ca scop:

a)     utilizarea de către angajator sau de către oricare conducător de facultate, departament, catedră din Universitate, a unui comportament abuziv, a unor practici care dezavantajează sau favorizează anumiţi salariaţi în legătură cu relaţiile de muncă  şi cu drepturile pe care aceştia le au în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi de tratament;

b)    modificarea unilaterală de către angajator sau de către conducătorii de facultăţi, departamente din Universitate, a condiţiilor de muncă şi a relaţiilor de muncă pentru salariaţii care au făcut o reclamaţie sau au depus o plângere, în condiţiile prevăzute de lege;

c)     actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea, recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute de legislaţia muncii.

     (2) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la al.(1), dar care produc efectele unei discriminări directe.

 

Art.5. (1) Salariaţii Universităţii „George Bacovia” beneficiază de condiţii de muncă adecvate activităţii pe care urmează să o desfăşoare, de protecţie socială, de securitate şi protecţie sanitară, precum şi de respectarea demnităţii şi conştiinţei, fără nici o discriminare.

         (2) Salariaţii şi studenţii Universităţii „George Bacovia” au dreptul de a reclama conducerilor facultăţilor, departamentelor sau conducerii Universităţii, toate faptele de discriminare, marginalizare socială sau de încălcarea drepturilor prevăzute de CARTA Universităţii, de contractul colectiv de muncă şi de contractul individual de muncă, la care sunt supuşi.

 

CAPITOLUL III.  Drepturile şi obligaţiile angajatorului

şi ale angajaţilor

 

Secţiunea 1 – Drepturile şi obligaţiile angajatorului

 

Art.6.(1) Conducerea Universităţii „George Bacovia”, conducerile facultăţilor şi departamentelor au următoarele drepturi:

a)       Să stabilească normele generale şi normele specifice de organizare a activităţii şi de funcţionare a compartimentelor structurale;

b)      Să stabilească prin fişele posturilor atribuţii clare şi concrete pentru fiecare persoană angajată;

c)       Să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu şi în strictă conformitate cu legea, cu prevederile Cartei Universităţii şi celorlalte norme legale în materie;

d) Să exercite controlul asupra modului în care sunt îndeplinite sarcinile de  
           serviciu;

e) Să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi încălcarea deontologiei
           profesionale şi să stabilească măsuri potrivit normelor prevăzute de
           reglementările legale în vigoare şi de prezentul regulament;

f)      Să stabilească răspunderea materială pentru pagubele produse Universităţii de către personalul salariat;

g)     Să solicite organelor competente efectuarea cercetărilor în vederea stabilirii răspunderii pentru faptele penale săvârşite de personalul salariat al instituţiei în exercitarea sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

(2) Conducerea Universităţii are şi alte drepturi prevăzute de lege sau de normele interne.

 

Art.7.(1) Conducerea Universităţii şi conducerile facultăţilor şi departamentelor au în principal următoarele obligaţii:

a)     să asigure condiţiile necesare pentru desfăşurarea normală a activităţii în toate sectoarele Universităţii;

b)     să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă şi contractele individuale de muncă;

c)     să informeze periodic salariaţii cu privire la situaţia economică şi financiară a instituţiei;

d)    să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina angajatorului,  precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii;

e)     să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze la timp toate înscrisurile prevăzute de lege;

f)      să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor;

g)     să elibereze legitimaţii salariaţilor Universităţii, cu indicarea funcţiei şi locului de muncă în cadrul instituţiei;

h)     să asigure condiţii necesare privind protecţia muncii şi prevenirea şi stingerea incendiilor şi să facă instruirea salariaţilor cu aceste condiţii;

i)       să ia în considerare, în funcţie de posibilităţile concrete, solicitările salariaţilor pentru schimbarea locului sau condiţiilor de muncă, în cazuri temeinic justificate.

(2) Conducerii Universităţii îi revin şi alte obligaţii,  potrivit legii şi altor norme juridice, precum şi contractului colectiv de muncă.

 

 

Secţiunea 2 – Drepturile şi obligaţiile angajaţilor

 

Art.8. (1) Personalul didactic are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, de CARTA Universităţii, de contractul colectiv de muncă, de contractele individuale de muncă şi de prezentul regulament.

         (2) Personalul didactic are obligaţii şi răspunderi de natură profesională, materială şi morală, care garantează desfăşurarea procesului instructiv-educativ, conform legii.

 

Art.9.(1) Personalul didactic are următoarele drepturi şi libertăţi profesionale:

a)      libertatea de a concepe activitatea profesională şi realizarea obiectivelor instructiv-educative ale disciplinelor de învăţământ, prin metodologii care respectă principiile psihopedagogice;

b)     dreptul de a utiliza baza materială şi resursele puse la dispoziţie, în scopul realizării obligaţiilor profesionale;

c)     dreptul de a pune în practică ideile novatoare pentru modernizarea procesului de învăţământ;

d)     dreptul de a participa la viaţa universitară în toate compartimentele care vizează organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ, conform Cartei Universitare, deontologiei profesionale şi contractului colectiv de muncă;

e)      dreptul de a nu fi perturbat pe timpul desfăşurării activităţii didactice, de nici o autoritate universitară sau publică;

f)       dreptul de a fi protejat de autorităţile responsabile cu ordinea publică în spaţiul universitar, împotriva persoanei sau grupului de persoane care aduce atingere demnităţii umane şi profesionale, sau care împiedică exercitarea drepturilor şi obligaţiilor ale cadrului didactic;

g)     dreptul de a participa la viaţa socială şi publică, în beneficiul propriu, în interesul învăţământului şi al societăţii;

h)     dreptul de a face parte din asociaţii sau organizaţii sindicale, profesionale şi culturale naţionale şi internaţionale precum şi din organizaţii politice legal constituite;

i)        libertatea de a-şi exprima liber opinii profesionale în spaţiul universitar şi de a intreprinde acţiuni în nume propriu în afara acestor spaţii, dacă acestea nu afectează prestigiul învăţământului şi demnitatea profesiei;

j)        dreptul de rezervare a postului didactic în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

(2) Personalul didactic are şi alte drepturi şi libertăţi profesionale prevăzute de Statutul personalului didactic şi de Carta Universitară.

 

Art.10.(1) Personalul de toate categoriile, angajat cu contract de muncă la Universităţii „George Bacovia” are potrivit Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, următoarele drepturi:

a)- dreptul la salarizare pentru munca depusă

b)- dreptul la repaus zilnic şi săptămânal

c)- dreptul la zile libere de sărbătorile legale şi la concediu de odihnă anual

d)- dreptul la egalitatea de şanse şi tratament

e)- dreptul la demnitatea în muncă

f)- dreptul la securitatea şi sănătatea în muncă

g)- dreptul la acces la formarea profesională

h)- dreptul la consultare şi informare

i)- dreptul la protecţie în caz de concediere

j)- dreptul la negociere colectivă şi individuală

k)- dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat

l)- dreptul de a participa la acţiunile colective organizate în condiţiile legii.

         (2) Personalul prevăzut la al.(1) are şi alte drepturi prevăzute de Statutul personalului didactic, de Codul Muncii şi de contractul colectiv de muncă.

 

Art.11.(1) Personalului de toate categoriile, angajat cu contract de muncă la Universitatea „George Bacovia”, îi revin potrivit Codului Muncii, Statutului personalului didactic şi contractului colectiv de muncă, următoarele obligaţii:

a)- să respecte programul de lucru

b)- să realizeze norma de muncă sau, după caz, să îndeplinească întocmai şi la
      timp atribuţiile ce îi revin, conform fişei postului şi a dispoziţiilor de serviciu
      transmise pe cale ierarhică

c)- să respecte disciplina muncii, ordinea şi curăţenia la locul de muncă

d)- să apere integritatea bunurilor din patrimoniul Universităţii

e)- să promoveze raporturi colegiale şi comportări corecte în cadrul relaţiilor de
      muncă

f)- să folosească utilajele, aparatura, instalaţiile şi alte bunuri încredinţate, la
      parametrii normali şi în condiţii de deplină siguranţă

g)- să anunţe conducătorul direct imediat ce apare o cauză de perturbare a cursului
      normal al activităţii şi când este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile

h)- să respecte cu stricteţe normele de protecţie a muncii, cele privind folosirea
      echipamentului de lucru şi de protecţie, de prevenire a incendiilor sau oricăror
      situaţii care ar putea pune în primejdie clădirile, instalaţiile Universităţii ori
      viaţa, integritatea corporală sau sănătatea unei persoane

i)- să respecte prevederile Regulamentului intern, precum şi cele din contractul
     individual şi contractul colectiv de muncă

j)- să fie fidel faţă de Universitate în exercitarea atribuţiilor şi în orice alte situaţii

k)- să respecte confidenţialitatea datelor şi informaţiilor clasificate astfel prin
     dispoziţii legale sau prin norme interne ale Universităţii

l)- să răspundă disciplinar şi patrimonial pentru abaterile săvârşite sau pagubele
     produse Universităţii, din vina şi în legătură cu munca sa.

         (2) Personalului prevăzut la al.(1) îi revin şi alte obligaţii şi responsabilităţi stabilite de normele legale în materie de conducerea Universităţii şi structurilor componente ale acesteia.

 

 

 

CAPITOLUL IV.  Reguli privind protecţia, igiena şi

securitatea muncii

 

 

     Secţiunea 1 – Protecţia, igiena şi securitatea muncii   

 

Art.12. (1) Pentru cunoaşterea şi respectarea regulilor privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă, Universitatea stabileşte persoanele responsabile cu aceste activităţi şi asigură instruirea tuturor persoanelor încadrate în muncă.

         (2) Instruirea personalului angajat în muncă cu problematica protecţiei şi securităţii muncii se realizează prin următoarele forme:

A. Instructajul introductiv general, care se face de către directorul tehnic şi la care vor participa:

- persoane nou angajate cu contract de muncă, indiferent de formă

- persoane transferate sau venite în instituţie ca detaşate de la alte instituţii

         - studenţi pentru practica profesională

         B. Instructajul la locul de muncă – se face după instructajul introductiv general, de către conducătorul direct al locului de muncă şi care are ca scop prezentarea riscurilor şi măsurilor specifice locului de muncă.

C. Instructaj periodic, care se face de conducătorul direct al locului de muncă semestrial, în funcţie de modificările intervenite în reglementările legale şi condiţiile de muncă.

Art.13. În vederea asigurării condiţiilor pentru protecţia muncii, ori pentru prevenirea accidentelor de muncă, Universitatea adoptă următoarele măsuri:

a)     stabileşte salariaţii cu responsabilităţi de protecţia muncii şi le precizează atribuţiile prin fişele posturilor;

b)    elaborează reguli specifice fiecărui sector de activitate pentru aplicarea normelor de protecţie a muncii;

c)     asigură materialele necesare pentru protecţia muncii şi pentru instruirea salariaţilor cu normele de protecţie a muncii pe care trebuie să le cunoască şi să le respecte;

d)    informează la angajare fiecare persoană asupra condiţiilor de muncă şi de protecţia muncii;

e)     asigură funcţionarea corectă şi permanentă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie a aparaturii de măsură şi control destinate acestui scop;

f)      asigură accesul la serviciul medical de medicină a muncii şi a condiţiilor de acordare a primului ajutor;

g)     asigură materialele igienico-sanitare necesare pentru desfăşurarea normală a activităţii în instituţie.

 

Art.14. Pentru asigurarea condiţiilor normale de igienă şi de protecţia muncii, salariaţii şi studenţii Universităţii „George Bacovia” contribuie prin:

a)     însuşirea şi respectarea normelor de protecţie a muncii stabilite;

b)    desfăşurarea activităţii în aşa fel încât să nu expună pericolului sau îmbolnăvirii profesionale persoana proprie şi celelalte persoane

c)     aducerea de îndată la cunoştinţa conducătorului direct a defecţiunilor tehnice sau a oricăror altor situaţii care constituie pericol de accidente sau de îmbolnăvire, precum şi cazurile în care astfel de accidente s-au produs;

d)    utilizarea tuturor echipamentelor şi măsurilor de protecţie puse la dispoziţie sau din dotarea locului de muncă.

 

 

Secţiunea 2 – Prevenirea şi stingerea incendiilor

 

Art.15. În scopul aplicării şi respectării regulilor privind prevenirea şi stingerea incendiilor, conducerea Universităţii „George Bacovia” are următoarele responsabilităţi:

a)     Stabileşte prin dispoziţie scrisă responsabilităţile şi modul de organizare a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor;

b)    Asigură elaborarea planurilor de apărare împotriva incendiilor şi verifică prin specialiştii desemnaţi modul de cunoaştere şi capacitatea de punere în aplicare a acestora;

c)     Asigură dotările necesare pentru stingerea incendiilor şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionalitate pentru intervenţii în caz de incendiu;

d)    Asigură instruirea salariaţilor proprii, a studenţilor şi colaboratorilor externi, cu privire la normele de prevenire şi stingere a incendiilor;

e)     Asigură elaborarea şi reactualizarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor, şi cunoaşterea acestuia de către toţi salariaţii şi studenţii Universităţii;

f)      Asigură alocarea distinctă în bugetul anual de venituri şi cheltuieli a Universităţii, a mijloacelor financiare necesare achiziţionării, reparării, întreţinerii şi funcţionării mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi a celorlalte activităţi specifice.

 

Art.16. Pentru asigurarea respectării regulilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, salariaţii şi studenţii Universităţii „George Bacovia” au următoarele obligaţii:

a)      să cunoască şi să respecte regulile generale de prevenire şi stingere a incendiilor stabilite de conducerea Universităţii şi sarcinile specifice fiecărui loc de muncă şi pregătire;

b)     să nu intervină asupra mijloacelor şi dotărilor destinate prevenirii şi stingerii incendiilor, decât în caz de forţă majoră;

c)      să comunice imediat şefilor ierarhici sau conducerii Universităţii cazurile ce pot constitui pericol de incendii;

d)     la terminarea programului de lucru sau de pregătire, să ia măsuri care să înlăture ori şi ce pericol de incendiu;

e)      să participe efectiv şi, în funcţie de atribuţiile şi cunoştinţele personale, la înlăturarea pericolelor de incendii şi la stingerea incendiilor când acestea s-au produs.

 

 

CAPITOLUL V. Norme privind organizarea timpului de lucru şi timpului de odihnă

 

Art.17. Timpul de lucru pentru personalul didactic se stabileşte potrivit normelor cuprinse în Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic iar pentru personalul didactic auxiliar şi pentru personalul nedidactic potrivit normelor stabilite prin Titlul III, capitolul I din Codul Muncii.

 

Art.18.(1) Durata medie a timpului de lucru este de 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână, timp de 5 zile, cu două zile de repaus.

         (2) Ora începerii şi terminării programului de lucru se fixează astfel:

a)     Pentru activitatea didactică cu studenţii, programul personalului implicat se desfăşoară între orele 8,00-20,00, conform orarului didactic;

b)    Pentru personalul didactic auxiliar şi personalul administrativ, programul este între orele 8,00-16,00 în fiecare zi de luni până vineri inclusiv;

c)     Pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea conform programului normal în două schimburi programul este următorul:

-         schimbul I  - 6,00-14,00

-         schimbul II – 14,00-22,00

d)    Pentru  personalul care îşi desfăşoară activitatea în timpul nopţii (22,00-6,00), durata timpului de lucru este cu o oră mai mică decât durata normală, fără diminuarea salariului;

(3) Personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar are dreptul la o pauză de masă de 15 minute, care este inclusă în programul de lucru.

          (4) Pentru punctele de lucru exterioare, conducerea Universităţii poate stabili program de lucru diferenţiat, cu acordul personalului în cauză.

          (5) Personalului nedidactic şi didactic auxiliar i se aplică şi celelalte dispoziţii privind timpul de muncă, prevăzut în Codul Muncii şi în contractul colectiv de muncă.

 

Art.19.(1) Salariaţii au dreptul la timp de odihnă, care se acordă săptămânal timp de două zile consecutiv, de regulă sâmbăta şi duminica.

         (2) În cazul în care activitatea la locul de muncă nu poate fi întreruptă în zilele de sâmbătă şi duminică, zilele de repaus săptămânal vor fi acordate în alte zile ale săptămânii următoare.

 

Art.20. Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:

a)     1 şi 2 ianuarie

b)    prima şi a doua zi de Paşte

c)     1 Mai

d)    1 Decembrie

e)     prima şi a doua zi de Crăciun

f)      două zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase anuale declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

 

Art.21. (1) Salariaţii Universităţii „George Bacovia” beneficiază de concediu de odihnă plătit, în conformitate cu prevederile art.103 din Statutul personalului didactic, art.139-144 din Codul Muncii şi art.25 din contractul colectiv de muncă, astfel:

a)     personalul didactic beneficiază de un concediu de odihnă de cel puţin 62 zile lucrătoare, respectiv 78 zile calendaristice;

b)    personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic beneficiază de concediu în funcţie de vechimea în muncă, astfel:

-         până la 5 ani vechime – 21 zile lucrătoare

-         între 5-15 ani vechime – 24 zile lucrătoare

-         peste 15 ani vechime – 28 zile lucrătoare

(2) Personalul didactic auxiliar beneficiază, pe lângă concediul prevăzut la al.(1), lit.b, şi de un concediu de odihnă suplimentar între 5-10 zile lucrătoare.

(3) Concediul de odihnă se efectuează anual, pe baza programării ce se întocmeşte de către conducerea Universităţii, cu consultarea salariaţilor, avându-se în vedere şi interesele învăţământului.

(4) Concediul de odihnă poate fi întrerupt la cererea salariatului, pentru motive obiective.

(5) Angajatorul poate rechema salariatul din concediu în caz de forţă majoră, sau pentru interese urgente ce impun prezenţa salariatului, cu respectarea prevederilor art.146, al.(2) din Codul Muncii.

 

Art.22.(1) Pentru evenimente familiale deosebite, salariaţii Universităţii „George Bacovia” au dreptul la zile libere plătite, în cuantumul şi cu respectarea dispoziţiilor art.26 din contractul colectiv de muncă, care nu se includ în durata concediului de odihnă.

         (2) Pentru rezolvarea unor situaţii personale deosebite, salariaţii au dreptul la concediu fără plată de cel mult 30 zile într-un an calendaristic. Concediul fără plată se va acorda de către conducerea Universităţii la propunerea şefului ierarhic şi după aprecierea temeiniciei motivelor pentru care se solicită.

 

Art.23.(1) Salariaţii Universităţii „George Bacovia” beneficiază de concedii fără plată pentru formarea profesională, cu respectarea dispoziţiilor art.150-152 din Codul Muncii şi art.27 din contractul colectiv de muncă.

         (2) Personalul didactic titular, care din proprie iniţiativă solicită să se specializeze sau să participe la cercetarea ştiinţifică, are dreptul la concediu fără plată în condiţiile art.102 din Statutul personalului didactic.

 

 

CAPITOLUL VI. Reguli concrete privind disciplina

muncii în instituţie

 

Art.24.(1) Salariaţii Universităţii „George Bacovia” sunt obligaţi să respecte următoarele reguli de disciplină la locul de muncă şi în incinta instituţiei:

a)     să respecte orele de prezentare şi de plecare  la/de la programul de lucru, semnând condica la sosire şi plecare;

b)    să folosească integral şi eficient timpul de lucru stabilit;

c)     să nu părăsească locul de muncă în timpul programului fără aprobarea şefului ierarhic;

d)    să nu rămână şi să nu pătrundă în spaţiul universitar în afara orelor de program, decât cu înştiinţarea şi aprobarea şefului ierarhic;

 

e)     să nu efectueze în spaţiul universitar şi cu mijloacele Universităţii lucrări care nu au legătură cu sarcinile de muncă şi cu activitatea Universităţii;

f)      să nu pretindă şi să nu primească de la alţi salariaţi, de la studenţi sau alte persoane străine de Universitate, avantaje pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu;

g)     să nu introducă în spaţiile Universităţii obiecte sau produse interzise de lege sau care ar putea provoca incendii sau explozii;

h)     să nu folosească numele Universităţii, facultăţii, departamentului, în scopuri care ar putea produce prejudicii instituţiei;

i)       să nu săvârşească acţiuni care ar putea pune în pericol integritatea bunurilor instituţiei;

j)       să nu comită şi să nu incite la acte ce ar putea tulbura buna desfăşurare a activităţii Universităţii;

k)     să nu efectueze convorbiri de la posturile telefonice ale Universităţii în interes personal;

l)       să nu folosească în interes personal şi să nu înstrăineze bunurile din patrimoniul Universităţii, date în folosinţă sau păstrare;

m)  să nu introducă în spaţiile Universităţii mărfuri şi produse în scopul comercializării lor;

n)     să nu fumeze în incinta Universităţii, în alte spaţii decât cele stabilite şi amenajate potrivit legii;

o)    să nu se prezinte la program în stare de ebrietate, să nu introducă şi să nu consume băuturi alcoolice în incinta Universităţii.

     (2) Salariaţii Universităţii „George Bacovia” sunt obligaţi să respecte şi celelalte norme de disciplină şi de conduită stabilite prin lege sau prin dispoziţii ale conducerii Universităţii, facultăţilor, departamentelor şi de prezentul regulament.

 

Art.25.(1) Atestarea statutului de angajat al Universităţii „George Bacovia” se face cu legitimaţia eliberată şi semnată de conducătorul instituţiei.

         (2) Legitimaţia se eliberează salariatului imediat după perfectarea formelor de angajare şi de efectuarea instructajului prevăzut la capitolul IV din prezentul regulament.

         (3) Legitimaţia trebuie să cuprindă: sigla Universităţii, titlul – LEGITIMAŢIE -, numărul şi data eliberării, numele, prenumele, funcţia, seria şi numărul buletinului/cărţii de identitate, fotografia angajatului, semnătura rectorului Universităţii şi spaţii privind viza semestrială a legitimaţiei;

         (4) Evidenţa legitimaţiilor eliberate se va ţine de către responsabilul cu probleme de personal, care va urmări preluarea sau anularea legitimaţiilor salariaţilor la încetarea raporturilor de muncă cu Universitatea.

 

Art.26. Salariaţii Universităţii „George Bacovia” au obligaţia să aducă la cunoştinţă compartimentului juridic-personal toate modificările ce apar în datele de identificare (domiciliul, starea civilă, telefon,etc.), în vederea actualizării evidenţelor şi utilizării lor în cazuri de urgenţă.

 

Art.27. Fără a se impune prescripţii speciale sau obligatorii, salariaţii Universităţii „George Bacovia” trebuie să aibă în timpul programului şi în spaţiul universitar o ţinută decentă, care să reflecte respectul faţă de poziţia profesională în instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.

 

Art.28.(1) În caz de îmbolnăvire, salariaţii Universităţii „George Bacovia” sunt obligaţi să anunţe în cel mai scurt timp şi prin orice mijloace şeful ierarhic sau conducătorul instituţiei, în legătură cu boala survenită şi numărul de zile în care va absenta de la serviciu, pentru a se putea lua măsuri de suplinire sau de redistribuire a atribuţiilor.

         (2) La revenirea la locul de muncă, salariatul aflat în situaţia prevăzută la al.(1) este obligat să depună certificatul de boală pentru zilele cât a absentat de la serviciu.

         (3) În situaţia unor concedii medicale ce depăşesc 30 zile, salariatul în cauză va depune personal sau printr-un membru al familiei certificatul medical, în vederea calculării şi plăţii drepturilor băneşti prevăzute de lege.

         (4) Conducerea Universităţii va lua măsuri de verificare, prin compartimentul de personal şi cu sprijinul sindicatului, a modului în care salariatul respectă prescripţiile medicale recomandate de medic în perioada concediului medical, precum şi cu privire la corectitudinea obţinerii certificatului medical.

 

Art.29.(1) Salariaţii Universităţii „George Bacovia” îşi vor exercita competenţele în limitele prevăzute de fişa fiecărui post.

         (2) La evaluarea performanţelor profesionale a salariaţilor Universităţii se va ţine seama atât de iniţiativa şi capacitatea de muncă independentă, de asumarea răspunderilor proprii în limitele competenţelor stabilite, cât şi de disponibilităţile pentru munca în echipă.

 

Art.30.(1) Relaţiile dintre salariaţii Universităţii „George Bacovia” au la bază raporturile ierarhice stabilite prin fişa fiecărui post, precum şi raporturile de colaborare.

         (2) În cadrul relaţiilor ierarhice, salariaţii au obligaţia de a îndeplini la termen şi în bune condiţii sarcinile de serviciu şi dispoziţiile legale ale şefilor ierarhici şi să se supună controlului exercitat de aceştia.

         (3) Salariaţii Universităţii vor promova relaţii de colaborare cu ceilalţi angajaţi, având un comportament adecvat, amabil şi colegial, evitând crearea de stări conflictuale.

 

Art.31.(1) Salariaţii Universităţii „George Bacovia” au obligaţia să menţină ordinea şi curăţenia la locul de muncă şi în spaţiile de folosinţă comună.

         (2) Birourile şi sălile de cursuri vor avea în permanenţă un aspect plăcut şi civilizat, atât pe durata programului de lucru cât şi după terminarea acestuia.

         (3) Se interzice depozitarea de documente, cărţi, reviste şi alte materiale pe mesele de lucru, pe fişete şi dulapuri, şi lăsarea acestor documente pe birouri după terminarea programului de lucru.

         (4) Echipamentele, aparatura şi mobilierul, precum şi mijloacele de transport ale Universităţii, trebuie să fie într-o perfectă stare de curăţenie.

         (5) Telefoanele Universităţii se utilizează numai în interesul serviciului. În cazul în care salariaţii sunt apelaţi în interes personal la un telefon al Universităţii,

aceştia sunt obligaţi să limiteze durata convorbirii, pentru a nu perturba bunul mers al activităţii în compartimentul respectiv.

 

Art.32.(1) Încălcarea dispoziţiilor cuprinse în prezentul capitol constituie abateri de la normele de disciplina muncii şi se sancţionează potrivit prezentului regulament şi al normelor legale în vigoare.

         (2) În situaţia în care, prin încălcarea normelor cuprinse în prezentul capitol, a determinat producerea de pagube materiale sau s-a încălcat legea penală, salariaţii în cauză vor răspunde material, civil sau penal, după caz.

         (3) Conducătorii compartimentelor de activitate au obligaţia să urmărească respectarea normelor de disciplină şi conduită prevăzute în prezentul capitol şi să ia măsurile prevăzute de lege şi regulament.

 

 

 

CAPITOLUL VII. Reguli privind soluţionarea cererilor,

propunerilor, sesizărilor şi reclamaţiilor

individuale ale salariaţilor

 

 

Art.33.(1) Universitatea „George Bacovia” respectă şi garantează dreptul constituţional de petiţionare a salariaţilor şi studenţilor Universităţii.

         (2) Dreptul de petiţionare, în înţelesul prezentului regulament, îl constituie orice demers individual, scris şi semnat, adresat conducerii Universităţii, facultăţilor sau departamentelor, având ca obiect o cerere, o sesizare, o propunere sau o reclamaţie.

 

Art.34.(1) Petiţiile adresate conducerii Universităţii sau conducerilor facultăţilor şi departamentelor vor fi înregistrate în registrele de evidenţă a corespondenţei, de îndată ce sunt primite, şi se va înmâna petentului dovada primirii şi înregistrării petiţiei.

         (2) Conducerea Universităţii şi conducerile facultăţilor şi departamentelor vor stabili câte o persoană, care să răspundă de primirea, înregistrarea şi soluţionarea petiţiilor,  în termenul prevăzut de lege.

         (3) În funcţie de obiectul petiţiei, conducerea Universităţii, facultăţilor sau departamentelor vor desemna prin rezoluţie persoana competentă să cerceteze şi să propună măsuri de soluţionare a acestora.

         (4) Petiţiile anonime şi cele care nu au datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi vor fi clasate.

 

Art.35.(1) Persoanele care au primit spre cercetare şi rezolvare petiţii, au obligaţia să analizeze temeinic conţinutul acestora, să verifice veridicitatea susţinerilor şi legalitatea solicitărilor, şi să întocmească un referat cu cele constatate şi cu propuneri de soluţionare.

         (2) Pe baza constatărilor, persoana însărcinată cu verificarea şi soluţionarea, va prezenta conducătorului propuneri privind  răspunsul ce urmează a fi înaintat petentului, motivat din punct de vedere al normelor legale în domeniu.

         (3) Procedura de primire, înregistrare, cercetare şi comunicare a răspunsului trebuie să se încadreze în termenul de 30 zile, prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr.27/30.01.2002.

         (4) În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, cel ce a primit spre soluţionare petiţia poate cere conducătorului care a repartizat-o prelungirea termenului, care nu poate fi mai mare de 15 zile.

         (5) În cazul în care un petiţionar adresează mai multe petiţii referitoare la aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns, care va face referire la toate petiţiile.

         (6) Răspunsul comunicat petentului va fi semnat de persoana de conducere căreia i-a fost adresată şi de persoana care a întocmit referatul de cercetare.

 

Art.36.(1) Biroul senatului Universităţii va fi informat semestrial asupra modului de soluţionare a petiţiilor şi va stabili măsuri de eliminarea disfuncţiilor şi deficienţelor semnalate.

         (2) Informarea prevăzută la al.1 va fi întocmită de persoana împuternicită la nivelul Universităţii cu urmărirea soluţionării petiţiilor, pe baza informaţiilor primite de la facultăţi şi departamente.

 

Art.37.(1) Următoarele încălcări ale normelor privitoare la primirea, înregistrarea şi soluţionarea petiţiilor constituie abateri disciplinare:

a)     nerespectarea termenelor de soluţionare a petiţiilor;

b)    intervenţiile sau stăruinţele pentru rezolvarea unor petiţii în afara cadrului legal şi a normelor prezentului regulament;

c)     primirea directă de la petiţionar a unei petiţii, în vederea rezolvării fără a fi înregistrată şi fără a fi repartizată, potrivit art.34 din prezentul regulament.

          (2) Abaterile prevăzute la al.(1) se sancţionează disciplinar, potrivit normelor stabilite în prezentul regulament.

 

 

 

 

 

 

CAPITOLUL VIII. Abaterile disciplinare şi sancţiunile

 aplicabile

 

Art.38.(1) Abaterea disciplinară este, potrivit art.263, al.(2) din Codul Muncii, „o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”

         (2) Conducerea Universităţii „George Bacovia” dispune de prerogativele legale de a stabili şi a sancţiona abaterile disciplinare potrivit Statutului personalului didactic, Codului Muncii şi prezentului regulament.

 

Art.39.(1) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte săvârşite de salariaţi, cu vinovăţie:

a)     absenţe nemotivate sau întârzieri repetate de la serviciu;

b)    părăsirea locului de muncă fără aprobarea şefului ierarhic;

c)     întârzieri repetate şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor, precum şi executarea acestora de  calitate necorespunzătoare;

d)    refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu;

e)     atitudini ireverenţioase în timpul exercitării atribuţiilor sau desfăşurarea acţiunilor în Universitate, faţă de colegii de muncă, de conducători, direcţii, faţă de conducerea Universităţii sau faţă de studenţi;

f)      exprimarea unor opinii sau desfăşurarea în timpul programului a unor activităţi cu caracter politic;

g)     intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor petiţii în afara cadrului legal;

h)     nerespectarea secretului profesional, precum şi a confidenţialităţii datelor şi informaţiilor care au acest caracter;

i)       prezentarea la locul de muncă sub influenţa băuturilor alcoolice sau introducerea unor astfel de băuturi în incintele Universităţii.

(2) De asemenea, constituie abateri disciplinare şi încălcarea celorlalte norme concrete privind disciplina muncii în instituţie, stabilite prin capitolul VI al prezentului regulament intern, precum şi cele din capitolul VII referitoare la soluţionarea petiţiilor.

 

Art.40.(1) Personalul didactic de predare personalul didactic auxiliar şi cel de conducere, răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin, potrivit contractului individual de muncă, precum si pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului instituţiei.

         (2) Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului prevăzut la al.(1) şi la art.116-124 din Statutul personalului didactic, respectiv:

a)     observaţie scrisă;

b)    avertisment;

c)     diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;

d)    suspendarea pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare, ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control;

e)     destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ;

f)      desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

(3) Procedura de constatare şi aplicare a sancţiunilor prevăzute la al.(2) este cea stabilită la art.117-124 din Statutul personalului didactic.

 

Art.41.(1) Pentru abaterile disciplinare prevăzute la art.38 al prezentului regulament intern, personalului nedidactic i se pot aplica sancţiunile prevăzute de art.264, al.(1) din Codul Muncii, după cum urmează:

a)     avertisment scris;

b)    suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare;

c)     retrogradarea din funcţie cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 60 zile;

d)    reducerea salariului de bază pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;

e)     reducerea salariului şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;

f)      desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

    (2) Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune.

    (3) Sub sancţiunea nulităţii absolute nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la al.(1), lit.a,, nu poate fi dispusă fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

 

Art.42.(1) Definirea sancţiunilor prevăzute la art.41, al.1 a prezentului regulament este următoarea:

A.    Avertisment scris – constă în atenţionarea scrisă a salariatului care a comis o abatere de mai mică gravitate, cu privire la abaterea săvârşită şi punerea în vedere că în cazul săvârşirii de noi abateri va fi aplicată o sancţiune mai gravă.

B.     Suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare, constituie sancţiunea care se aplică salariatului în cazul repetării abaterilor sau săvârşirea cu intenţie a unei abateri mai grave.

Contractul individual de muncă se suspendă din iniţiativa Universităţii, iar pe perioada de suspendare salariatul nu beneficiază de drepturile prevăzute în contract.

C.    Retrogradarea din funcţie reprezintă sancţiunea aplicabilă salariatului care nu este la prima abatere şi săvârşeşte cu intenţie o faptă sau fapte ce prejudiciază ordinea şi activitatea instituţiei.

D.    Reducerea salariului cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni se aplică salariatului care a săvârşit abateri grave şi repetate, pentru care a mai fost sancţionat, şi care au produs prejudicii materiale sau au afectat grav imaginea Universităţii.

Fiind penultima sancţiune înainte de desfacerea disciplinară a contractului de muncă, aplicarea acestei sancţiuni se face cu considerarea faptului că încă este posibilă îndreptarea atitudinii persoanei care a fost sancţionată.

E.     Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă reprezintă sancţiunea maximă, ce poate fi aplicată atât pentru săvârşirea cu intenţie a unei abateri deosebit de grave, cât şi pentru încălcarea repetată a obligaţiilor salariatului, de natură a perturba grav ordinea şi activitatea Universităţii.

La constatarea abaterii grave sau abaterilor repetate de la regulile de disciplină a muncii, Universitatea dispune concedierea salariatului în condiţiile art.61, lit.a din Codul Muncii.

         (2) Sancţiunile prevăzute la art.41, al.(1) se aplică de către conducerea Universităţii în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşită de salariat, avându-se în vedere următoarele:

a)     împrejurarea în care fapta a fost săvârşită;

b)    gradul de vinovăţie a salariatului;

c)     consecinţele abaterii disciplinare;

d)    comportarea generală în serviciu a salariatului;

e)     eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către salariat.

 

Art.43. Se stabileşte procedura constatării şi sancţionării abaterilor disciplinare a personalului nedidactic a Universităţii „George Bacovia”, după cum urmează:

1.     şeful ierarhic direct constată săvârşirea abaterii disciplinare, apreciază gravitatea faptei şi solicită salariatului în cauză explicaţii scrise;

2.     în situaţia în care salariatul este la prima abatere, iar fapta săvârşită nu este de o gravitate deosebită, propune conducătorului Universităţii sancţionarea celui în cauză cu avertisment scris;

3.     în cazul în care abaterile sunt repetate şi gravitatea acestora este deosebită, conducătorul direct sesizează conducerea Universităţii pentru declanşarea procedurii de constatare şi sancţionare a persoanei vinovate;

4.     la primirea sesizării de la conducătorul direct, conducătorul instituţiei stabileşte persoana sau persoanele care va/vor efectua cercetarea disciplinară prealabilă, înştiinţând în acelaşi timp şi conducerea sindicatului;

5.     persoana/persoanele împuternicite să efectueze procedura disciplinară va convoca în scris salariatul asupra căruia se efectuează cercetarea precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Această convocare va fi trimisă spre ştiinţă şi sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor, pentru a putea desemna un reprezentant care să asiste la cercetarea prealabilă.

6. la data stabilită la pct.5, persoana împuternicită cu procedura disciplinară 
     prealabilă va prezenta salariatului faptele de care este acuzat şi îi va solicita să-
     şi prezinte verbal şi în scris susţinerile şi apărările.

În tot timpul cercetării prealabile, reprezentantul sindicatului sau al salariaţilor va putea face intervenţii pentru clarificarea tuturor aspectelor şi pentru apărarea drepturilor salariatului în cauză.

7. desfăşurarea procedurii de cercetare prealabilă va fi consemnată într-un
     raport pe care persoana împuternicită îl întocmeşte şi în care vor fi cuprinse
     procedura parcursă, susţinerile salariatului, intervenţiile reprezentantului
     sindicatului sau salariaţilor, concluziile la care s-a ajuns şi sancţiunea
     propusă;

8.  raportul prevăzut la pct.7, însoţit de nota explicativă şi susţinerile scrise ale
     salariatului, vor fi prezentate conducătorului instituţiei, în vederea aplicării
     sancţiunii;

9.  conducătorul instituţiei emite ordinul de stabilire a sancţiunii, în cel mult 30
     zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii
     disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei;

10. sub sancţiunea nulităţii absolute, în ordinul de stabilire a sancţiunii se va
      cuprinde în mod obligatoriu:

a)     descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b)    precizarea prevederilor din regulamentul intern, din contractul colectiv de muncă, ce au fost încălcate de salariat;

c)     motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care în condiţiile prevăzute la art.267, al.(3) din Codul Muncii nu a fost efectuată cercetarea;

d)    temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea;

e)     termenul în care ordinul de aplicare a sancţiunii poate fi contestat şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

    11. ordinul de aplicare a sancţiunii se comunică salariatului în cel mult 5 zile
          calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

Comunicarea se predă salariatului cu semnătură de primire, iar în caz de refuz al primirii se trimite prin scrisoare recomandată la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.

   12. Impotriva sancîiunii aplicate persoana în cauză poate face plângere la conducătorul instituţiei. In situaţia în care nu este mulţumit de răspunsul primit, cel în cauză se poate adresa instanţei de judecată. Procedura prevăzută la prezentul aliniat trebuie realizată în termen de 30 de zile de la comunicare a deciziei de sancţionare.

 

Art.44. Neprezentarea salariatului convocat pentru cercetarea disciplinară prealabilă, fără un motiv obiectiv, cât şi refuzul salariatului de a formula şi susţine apărările în favoarea sa, dă dreptul conducerii Universităţii de a aplica sancţiunea numai pe baza propunerilor şefului ierarhic, fără cercetarea disciplinară prealabilă.

 

 

CAPITOLUL IX. Modalităţi de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice

 

Secţiunea 1. Răspunderea angajatorului şi a angajaţilor

 

 

Art.45.(1) Potrivit art.269 din Codul Muncii, Universitatea este obligată, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariatul care a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

         (2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanţelor judecătoreşti competente.

         (3) În cazul în care a plătit despăgubiri, Universitatea are dreptul să-şi recupereze suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei.

 

Art.46.(1) Salariaţii Universităţii „George Bacovia” răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse instituţiei din vina şi în legătură cu munca lor.

         (2) Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţă majoră, de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.

         (3) Stabilirea răspunderii materiale şi recuperarea pagubelor produse instituţiei se face în conformitate cu normele stabilite prin art.271-275 din Codul Muncii şi prin alte reglementări legale în materie.

 

Art.47. Universităţii „George Bacovia” şi salariaţilor acesteia îi sunt aplicabile normele privind răspunderea contravenţională şi răspunderea penală, stabilite prin art.276-280 din Codul Muncii şi celelalte dispoziţii legale în materie.

 

 

 

 

Secţiunea 2. Norme privind accesul la informaţiile de interes

public şi relaţiile cu mass-media

 

Art.48. În Universitatea „George Bacovia”, persoană juridică de drept privat, parte componentă a sistemului public naţional de educaţie, accesul la informaţiile de interes public este garantat, potrivit normelor stabilite prin Legea nr.544/2001 privind accesul la informaţiile de drept public.

 

Art.49. Sunt informaţii de interes public la nivelul Universităţii „George Bacovia” şi structurile sale componente:

a)     actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea Universităţii;

b)    structura organizatorică, atribuţiile entităţilor componente, programul de funcţionare şi programul de audienţe;

c)     numele şi prenumele persoanelor din conducerea Universităţii şi conducerile structurilor componente;

d)    coordonatele de contact ale instituţiei: denumire, sediu, numere de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de internet;

e)     sursele de finanţare, bugetul şi bilanţul contabil;

f)      programele şi strategiile proprii;

g)     alte informaţii care nu au fost clasificate, ca şi informaţii secrete, secrete de serviciu  sau confidenţiale.

 

Art.50.(1) Accesul la informaţiile prevăzute la art.49 se realizează prin:

a)     afişarea la sediul Universităţii sau publicarea în mijloacele de informare în masă;

b)    consultarea lor la sediul instituţiei, în spaţii destinate acestui scop.

(2) Persoanele fizice şi juridice, care dovedesc un interes legitim faţă de informaţiile prevăzute la art.48, vor putea obţine aceste informaţii şi prin solicitare scrisă, care va cuprinde:

a)      datele de identificare ale solicitantului (denumirea persoanei juridice, persoanei fizice, adresa, domiciliul, telefon, fax, etc.);

b)     descrierea informaţiei solicitate;

c)     motivarea interesului legitim;

d)     data solicitării si semnătura solicitantului.

(3) Solicitarea prevăzută la al.(2) se va prezenta personal la secretariatul instituţiei, sau va fi adresată prin poştă, şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.

(4) După înregistrare, solicitarea va fi prezentată persoanei responsabilă cu informaţiile de interes public, numită de conducerea Universităţii, care o va analiza şi va aprecia dacă informaţiile solicitate sunt de interes public şi solicitantul are un interes legitim pentru obţinerea acestor informaţii.

(5) În situaţia în care informaţiile solicitate nu sunt de interes public şi solicitantul nu a dovedit un interes legitim pentru obţinerea informaţiilor solicitate, se va comunica solicitantului acest lucru.

(6) Când condiţiile de solicitare şi obţinere a informaţiilor sunt îndeplinite, persoana împuternicită va pregăti răspunsul, pe care îl va prezenta la semnat conducerii Universităţii. Răspunsurile vor fi semnate de o persoană din conducerea Universităţii (rector, prorector, cancelar general, director general) şi de persoana împuternicită să răspundă de accesul la informaţiile de interes public.

(7) În situaţia în care, pentru soluţionarea cererilor privind informaţiile de interes public se impune multiplicarea unor documente, aceasta se va face pe cheltuiala solicitantului.

(8) Cererile de informaţii de interes public vor fi rezolvate potrivit art.7 din Legea nr.544/2001, în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la data înregistrării solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor, documentare şi urgenţa solicitării.

(9) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.

          (10) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare şi în format electronic.

 

Art.51.(1) Accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public ale Universităţii „George Bacovia” este garantat.

         (2) Reprezentanţii mass-media pot obţine informaţii de interes public direct de la conducerea Universităţii sau prin purtătorul de cuvânt al Universităţii.

         (3) De regulă, informaţiile de interes public solicitate de reprezentanţii mass-media se furnizează prompt, cu excepţia cazurilor când soluţionarea impune documentare sau multiplicare de documente, când se vor aplica regulile prevăzute la art.50 din prezentul regulament.

 

Art.52.(1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat cu soluţionarea cererilor privind accesul la informaţiile de interes public, de a primi şi soluţiona cererile de obţinere a informaţiilor de interes public, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit prezentului regulament.

         (2) Litigiile privind accesul la informaţiile de interes public, dintre Universitate şi persoanele care se consideră lezate în exercitarea dreptului la informaţiile de interes public, se soluţionează potrivit dispoziţiilor art.21-22 din Legea nr.544/2001 şi art.31-34 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.123/2002.

 

 

 

 

CAPITOLUL X. Dispoziţii finale

 

Art.53.(1) Prezentul regulament intern intră în vigoare în termen de 3 zile de la aducerea la cunoştinţă publică, prin afişare la sediul Universităţii.

         (2) Îndeplinirea procedurii de afişare va fi consemnată în procesul-verbal de afişare, ce se va întocmi prin grija consilierului juridic al Universităţii.

         (3) Concomitent cu afişarea, câte un exemplar din prezentul regulament intern va fi trimis facultăţilor şi departamentelor, care au obligaţia să-l aducă la cunoştinţa tuturor salariaţilor structurilor respective, în termen de 3 zile, prin luare de semnătură.

         (4) Tabelele cu semnăturile tuturor salariaţilor, privind luarea la cunoştinţă a conţinutului regulamentului intern, şi procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de afişare se vor depune la compartimentul juridic-resurse umane al Universităţii.

         (5) Pentru angajaţii care lipsesc, aducerea la cunoştinţă a regulamentului intern se va face în prima zi de la reluarea activităţii.

         (6) Pentru noii angajaţi, regulamentul intern va fi adus la cunoştinţă în cadrul instructajului general ce se face de către conducătorul direct în prima zi de activitate.

 

Art.54. Prezentul regulament se completează cu normele specifice cuprinse în contractul colectiv de muncă, în Carta Universităţii şi în celelalte norme juridice în materie.

 

Art.55.(1) Sindicatul salariaţilor din Universitatea „George Bacovia”, reprezentanţii salariaţilor care nu fac parte din sindicat şi oricare salariat, pot face propuneri cu privire la completarea sau modificarea prezentului regulament.

         (2) Modificarea şi completarea regulamentului se va face după procedura de adoptare, inclusiv consultarea sindicatului şi reprezentanţilor salariaţilor cu privire la formularea propunerilor de modificare şi completare.

         (3) După aprobarea de către Senatul Universităţii a modificărilor şi completărilor, acestea vor intra în vigoare şi vor fi aduse la cunoştinţă, potrivit regulilor stabilite prin art.52 din prezentul regulament.

 

         Prezentul regulament a fost dezbătut în adunarea salariaţilor Universităţii „George Bacovia” din data de ___/mai 2004 şi a fost aprobat de senatul Universităţii prin Hotărârea nr.____/mai 2004.

 

 

                   RECTOR,                                      Reprezentantul sindicatului,

Prof.univ.dr.Toader Gherasim        Lect.univ.drd.Cristian Huminiuc

 

II/BE

2 ex.